Cotul Donului stepa campie batalie romani eroi fotografie foto Vasile Soimaru

Cruce din crengi cu tricolor la Cotul Donului

Cotul Donului stepa campie batalie romani eroi fotografie foto Vasile Soimaru

Vasile Şoimaru a povestit traseul pe care l-a făcut până la Cotul Donului şi cum, odată ajuns acolo, după o secetă de câteva luni, la stanița Kleţkaia s-a pornit o ploaie care parcă a spart cerul deasupra sa. „Primul lucru la care m-am gândit în acele momente a fost că Dumnezeu a plâns de bucurie că, în sfârșit, după șapte decenii, un român a venit să-şi viziteze fraţii care zac acolo pe vecie”.

Când s-a terminat ploaia și s-au scurs apele de pe dealurile de cretă ale staniței Kletskaia, m-am urcat pe dealul cel mai mare, unde stăteau ostașii români în 1942, am făcut cu cuțitul o cruce dintr-un copăcel uscat, legând-o cu lipici, am rupt ultima pagină din albumul meu „Poeme în imagini”, cu fotografia „Tricolorului Independenței” (cu semnăturile deputaților din Primul Parlament al Republicii Moldova, care au votat pe 27 august 1991 Declarația de Independență). Am prins pagina de cruce, pe care am înfipt-o cât mai adânc posibil în pământul alb, răzmuiat de ploaie. Am început să strig ca un apucat de bucurie că am ajuns și am făcut lucrul acesta, că, în sfârșit, a apărut o cruce cu un tricolor românesc la Cotul Donului…

cruce lemn crengi tricolor cotul Donului Vasile Soimaru

…Să parcurgi aproape 2.000 de kilometri din capitala celui de-al doilea stat românesc până la acel loc de tristă amintire în istoria noastră, să calci pe oasele a 624.540 de ostași români, îngropați pe întinsurile Estului, de la Odesa până la Stary Krim (Crimeea), Krymsk (Caucazul de Nord) și Cotul Donului de lângă Volga, și, incredibil (!!!), să nu găsești măcar o troiță, o simplă cruce, nu mai zic de un cimitir de onoare, în memoria celor trimiși de Statul Român la moarte, aproape sigură, pentru dezrobirea teritoriilor românești, Basarabia și Nordul Bucovinei, pentru a readuce creștinismul în Rusia bolșevică? Pe mine, personal, rău m-a pus pe gânduri această neglijență și uituceală a politicienilor de la București, întrebându-mă dacă mai sunt români în fruntea statului român.

Detalii în Extrasele de presă despre Cartea Cotul Donului 1942

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s