lansare carte cotul donului vasile soimaru la Sibiu, foto ziarulumina.ro 1

Lansarea cartii Cotul Donului 1942, Vasile Soimaru – extrase de presa

CARTEA COTUL DONULUI – CLICK AICI!

În continuare, extrase de presă despre lansarea cărţii şi subiectul Cotul Donului 1942:

20 nov 2012: Cotul Donului, o mare tragedie românească:

http://www.timpul.md/articol/-cotul-donului-o-mare-tragedie-romaneasca–38778.html

poze imagini foto lansare carte batalia cotul donului 1942 Vasile Soimaru editia 1 foto timpul.md
Vasile Șoimaru – lansarea cărții Cotul Donului 1942 ed 1 în Basarabia, foto: timpul.md

Ieri, la Biblioteca publică „O. Ghibu” a fost lansată cartea prof. dr. Vasile Șoimaru „Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare”.  În numai 100 de pagini, autorul descrie tragedia bătăliei de la Cotul Donului de la sfârșitul anului 1942, începutul lui 1943, în care au căzut eroic 150 de mii de ostași români. Autorul a fost inspirat din filmul „Eroism și jertfă pe frontul de Est”, turnat în 2010 cu sprijinul Fundației Creștine „Arsenie Boca”, film în care veteranul de război Iosif Niculescu, de 96 de ani, povestește despre cele întâmplate. În anul în curs, prof. dr. Vasile Șoimaru a vizitat acele locuri, punând un tricolor la locul de veci al ostașilor români.

Cartea a fost lansată exact în ziua când s-au împlinit 70 de ani de la începutul acelui masacru mondial. Ea cuprinde și un interviu cu Iosif Niculescu, precum și fragmente de romane despre cel de-al Doilea Război Mondial. „Armata Română niciodată nu și-a închipuit că va cuceri Rusia. Ea a fost pe Frontul de Est, ca să dezrobească teritoriile românești, Basarabia și Bucovina, și să-L ducă înapoi pe Iisus Hristos”, povestește veteranul Niculescu.

…………..

22 martie 2013: Despre ,,Cotul Donului” sau cum ne uităm eroii:

http://infoprut.ro/18662-despre-cotul-donului-sau-cum-ne-uitam-eroii.html

Lansarea cartii Cotul-Donului editia 2 foto infoprut.ro
Lansarea cartii Cotul-Donului editia 2 foto infoprut.ro

La Muzeul de Istorie al municipiului București a avut loc, miercuri, lansarea cărții ”Cotul Donului 1942” și vernisajul expoziției de fotografii “Cotul Donului 1942… 70 de ani mai târziu”, în prezența autorului Vasile Șoimaru, prof. univ. dr. din Chișinău. Evenimentul a reunit în muzeul din centrul Bucureștiului oameni interesați de istoria militarilor români căzuți în 1942 la Cotul Donului și în Stepa Calmucă – 150.000 de soldați ai armatei române și 100.000 de militari transilvăneni din armata ungară au murit într-o operațiune care a constituit cea mai sângeroasă bătălie din istoria românilor, numită Bătălia de la Cotul Donului.

În timpul prezentării cărţii ”Cotul Donului 1942”, autorul Vasile Şoimaru şi-a exprimat indignarea faţă de faptul că, nici după 70 de ani, statul român nu a depus nici cel mai mic efort pentru identificarea soldaţilor români decedaţi pe câmpul de luptă de la Cotul Donului şi, cu atât mai puţin, pentru amenajarea unor cimitire în zonă sau aducerea în ţară a osemintelor românilor care au luptat pentru reîntregirea ţării. Vasile Şoimaru a povestit traseul pe care l-a făcut până la Cotul Donului şi cum, odată ajuns acolo, după o secetă de câteva luni, la stanița Kleţkaia s-a pornit o ploaie care parcă a spart cerul deasupra sa. „Primul lucru la care m-am gândit în acele momente a fost că Dumnezeu a plâns de bucurie că, în sfârșit, după șapte decenii, un român a venit să-şi viziteze fraţii care zac acolo pe vecie„. La Cotul Donului, Vasile Şoimaru a improvizat o cruce de care a agăţat o pagină din albumul său ,,Poeme în imagini”, cu fotografia ,,Tricolorului Independenţei (având semnăturile deputaţilor din primul parlament al Republicii Moldova, care au votat pe 27 august 1991 Declaraţia de Independenţă), în memoria ostaşilor români.

Autorul cărţii a subliniat că volumul pe care l-a lansat la Bucureşti conţine şi un interviu de o importanţă deosebită, cu Iosif Niculescu, fost medic militar participant la luptele de la Cotul Donului, care a murit la puţin timp de la realizarea materialului. Lucrarea publicată, astfel, reprezintă şi un omagiu adus acestui erou de pe front. „Am mers 800 de kilometri din Krasnodar până la Cotul Donului, unde nu era niciun semn pentru cei morţi acolo în 1942. Oamenii din acel capăt de lume mă întrebau când vin românii să-şi ducă osemintele soldaţilor acasă, pentru că germanii, de exemplu, au făcut de mult acest lucru” – a declarat emoţionat Vasile Şoimaru, adăugând că 1 milion de litri de sânge românesc s-a vărsat la Cotul Donului. Potrivit autorului, operaţiunea din 1942 a fost ca o „maşină de tocat români”.

……….

27 martie 2013: Vasile Soimaru via Raoul Sorban: La Cotul Donului au murit 150.000 de romani din Armata Romana si 100.000 de romani din Armata ungara. INFO / FOTO / VIDEO

http://www.ziaristionline.ro/2013/03/27/vasile-soimaru-via-raoul-sorban-la-cotul-donului-au-murit-150-000-de-romani-din-armata-romana-si-150-000-de-romani-din-armata-ungara-info-foto/

Vasile-Soimaru-Lansare-Cotul-Donului-1942-la-Palatul-Sutu-Bucuresti-Martie-2013-Ziaristi-Online
Vasile Soimaru – Lansare Cotul Donului 1942 la Palatul Sutu, Bucuresti, Martie 2013, foto Ziaristi-Online

Saptamana trecuta, pe 20 martie 2012, la Muzeul de istorie al Municipiului Bucuresti a avut loc lansarea volumului comemorativ dedicat ostasilor romani morti la Cotul Donului, intr-una din bataliile decisive ale celui de-al doilea razboi mondial. Lansarea volumului, editat de neobositul si inimosul cercetator si scriitor Vasile Soimaru, a fost completata de vernisajul expozitiei de fotografii “Cotul Donului, dupa 70 de ani…”.

Vasile Şoimaru:

Am citit la Raoul Sorban, in capitala sa lucrare “Invazia de stafii” (Editura Meridiane, 2003), pe care mi-a inmanat-o la conacul sau din Stoiana, Cluj, am citit precum ca: “Ungaria a participat la razboiul anti-sovietic cu o armata – a II-a – compusa din 256.000 de combatanti, dintre care cca 150.000 erau romani, iar ceilalti proveneau din randurile altor “nationalitati” (slovaci, svabi, ruteni, etc) Daca la Cotul Donului armata ungara a suferit cea mai dezastruoasa infrangere din intreaga sa istorie moderna, pe planul intern al politicii de maghiarizare, infrangerea militara, cu pieirea a 100.000 de romani, morti si disparuti, a reprezentat un succes in conformitate cu ansamblul doctrinelor ungare de maghiarizare a tarii”. (p.179)

Asa, deci, la cei 150 de mii de ostasi romani cazuti la datorie in cadrul Armatei Romane, se mai adauga inca 100 de mii din cadrul fortelor maghiare… Dar eu cautam locurile unde au fost inmormantati si ei pentru ca mi s-a spus ca statul maghiar a ajuns acolo si a inaugurat cimitire ale eroilor lor, pe cand romanii au treburi mai arzatoare acasa si n-au fost, n-au instalat nici macar o cruce. A trebuit sa fac eu acest lucru in acest an la Cotul Donului…

De ani de zile mă documentez cu privire la cea mai tragică și sângeroasă bătălie din întreaga istorie a românilor, numită Bătălia de la Cotul Donului. Însă nici toate enciclopediile, manualele, monografiile, tot „Oceanul NET” cu toate mările și golfurile sale de informații, nici măcar drumul coturos până la Câmpia Calmucă și Cotul Donului, pe care l-am făcut în vara anului 2009, nu mi-au satisfăcut dorința de a cunoaște mai mult despre acea tragedie.

După vizionarea, în primăvara acestui an, a filmului documentar „Eroism și jertfă pe Frontul de Est” (Fundația „Părintele Arsenie Boca”, 2010), cu participarea veteranului acelor lupte Iosif Niculescu (azi în vârstă de 98 de ani), precum și după convorbirile pe care le-am avut cu alți câțiva veterani nonagenari din comuna Miroslăvești, județul Iași, m-am gândit să mai merg o dată la Cotul Donului… Și, la mijlocul lunii august, am parcurs pentru a doua oară acel drum al pătimirilor ostașilor români din Războiul din Est. Pe 17 august eram la Cotul Donului.

Și… surpriză: după o secetă cumplită, de trei luni, exact în ziua când am ajuns în stanița Kletskaia, unde 70 de ani în urmă au căzut cele mai multe bombe pe milimetru pătrat, s-a pornit o ploaie de parcă s-a spart cerul deasupra mea; nu puteam deschide ușa la mașină. A turnat 45 de minute în continuu. Când s-a terminat ploaia și am vrut să deschid ușa, intra apa în automobil. Prima ce mi-a trecut prin minte a fost că a plâns Dumnezeu de bucurie că, în sfârșit, după șapte decenii de la tragedie, a venit, posibil, primul român să-i „viziteze” pe cei 150.000 de frați ai săi care zac acolo pe vecie…

O cruce cu tricolor

Când s-a terminat ploaia și s-au scurs apele de pe dealurile de cretă ale staniței Kletskaia, m-am urcat pe dealul cel mai mare, unde stăteau ostașii români în 1942, am făcut cu cuțitul o cruce dintr-un copăcel uscat, legând-o cu lipici, am rupt ultima pagină din albumul meu „Poeme în imagini”, cu fotografia „Tricolorului Independenței” (cu semnăturile deputaților din Primul Parlament al Republicii Moldova, care au votat pe 27 august 1991 Declarația de Independență). Am prins pagina de cruce, pe care am înfipt-o cât mai adânc posibil în pământul alb, răzmuiat de ploaie. Am început să strig ca un apucat de bucurie că am ajuns și am făcut lucrul acesta, că, în sfârșit, a apărut o cruce cu un tricolor românesc la Cotul Donului…

cruce lemn crengi tricolor cotul Donului Vasile Soimaru

Amintirile bătrânului veteran Iosif Niculescu despre acele lupte sunt vii și astăzi:

„În legătură cu Cotul Donului pot să le spun oamenilor că niciodată Armata Română nu și-a închipuit că poate cuceri Rusia. Armata Română a fost pe Frontul de Est ca să dezrobească teritoriile românești, Basarabia și Bucovina, și să-L readucă pe Iisus Hristos, izgonit de bolșevici”.

Istoria uitata

…Să parcurgi aproape 2.000 de kilometri din capitala celui de-al doilea stat românesc până la acel loc de tristă amintire în istoria noastră, să calci pe oasele a 624.540 de ostași români, îngropați pe întinsurile Estului, de la Odesa până la Stary Krim (Crimeea), Krymsk (Caucazul de Nord) și Cotul Donului de lângă Volga, și, incredibil (!!!), să nu găsești măcar o troiță, o simplă cruce, nu mai zic de un cimitir de onoare, în memoria celor trimiși de Statul Român la moarte, aproape sigură, pentru dezrobirea teritoriilor românești, Basarabia și Nordul Bucovinei, pentru a readuce creștinismul în Rusia bolșevică? Pe mine, personal, rău m-a pus pe gânduri această neglijență și uituceală a politicienilor de la București, întrebându-mă dacă mai sunt români în fruntea statului român. Or, poate se dorește să dispară și ultimii români, rămași la vatră, gata să-și mai apăre, în caz de necesitate, Țara și Neamul…

Mi-i rușine să mă uit cum se bat politicieni între ei, crezând că o să trăiască doua vieți și nu vor răspunde în fața lui Dumnezeu pentru batjocura față de memoria ostașilor români căzuți la datorie, pe Frontul de Est. Să nu caute ei posibilitatea să se înțeleagă cu rușii pentru inaugurarea unor cimitire de onoarte? Doar în România toate cimitirile rusești sunt întregi, pe când românii n-au niciunul acolo, la Cotul Donului, nici măcar la Dalnik sau Vigoda, lângă Odesa, nu există. Niciun cimitir, niciun monument, nicio troiță în memoria celor 624.540 de ostași români căzuți pe Frontul de Est… Doar în orașul Odesa există un cimitir, dar și acela este „mascat” sub denumirea de Cimitir german… În Cehia, Slovacia, în Basarabia, în Kazahstan (Karaganda), au fost inaugurate cimitire de onoare sau monumente. Sigur, în aceste locuri este altă situație, dar cum se poate ca Statul Român să nu fi întreprins nimic în Rusia și în Ucraina?
Dar, poate-i luminează Dumnezeu, în cel de-al 12-lea ceas, pe actualii guvernanți ai României să se lase de bătăliile intestine, politice și financiare, și să convină cu rușii pentru niște săpături acolo, pentru inaugurarea de cimitire ale ostașilor români căzuți pe meleaguri străine.

…………..

23 nov 2014: Cotul Donului, 1942 – marea tragedie românească:

http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/2583-cotul-donului-1942-marea-tragedie-romaneasca.html

… Aveam să mă lămuresc din paginile cărţii lui Vasile Şoimaru, despre ce fel de trădare este vorba. O trădare la fel de odioasă ca şi cea ce s-ar fi putut petrece acolo, pe câmpul de luptă, aşa cum a fost, de exemplu, cu cea a colonelului Alexandru Sturdza, atunci când Armata Română se afla într-o situaţie aproape deisperată, pe frontul din Moldova, în Primul Război Mondial. Este trădarea guvernaţilor de azi ai României faţă de eroii neamului românesc, ale căror trupuri au putrezit la Cotul Donului, la Stalingrad şi în Stepa Calmucă! „De ce nu vin românii să adune rămăşiţele pământeşti ale conaţionalii lor, pentru că ceilalţi foşti aliaţi ai Axei au curăţat solul Caucazului de Nord de aceste rămăşiţe […] Şi azi plugurile mai întorc în brazde osemintele ostaşilor români. Şi n-am observat până azi niciun interes din partea românilor, nicăieri nu există pe aici vreun cimitir sau monument românesc”. Aşa i-au spus lui Vasile Şoimaru cei care au stat de vorbă cu el în timpul celor trei călătorii făcute pe acele meleaguri pe care în urmă cu mai bine de 70 de ani curgea sânge românesc.

Şi-atunci oare nu avem dreptul să ne întrebăm – şi să întrebăm, ca şi autorul cărţii – „să fie posibil aşa ceva, să zacă în pământul din Kuban mii de ostaşi români morţi şi niciunui oficial român să nu-i dea de gândit să intreprindă ceva pentru recupararea deminităţii româneşti”?

……….

24 nov 2014: Gazeta de Maramureș – cinstirea eroilor de la Cotul Donului

http://www.gazetademaramures.ro/un-nou-demers-marca-gazeta-pentru-cinstirea-eroilor-troita-maramureseana-la-cotul-donului-15778

Cele două cărţi, a doua ediţie a lucrării monument „Românii din jurul României”, o monografie etnofotografică şi „Cotul Donului: 1942” sunt lucrări de referinţă în bibliografia profesorului, ziaristului, cercetătorului, fotografului basarabean Vasile Șoimaru, un român cu suflet frumos, un român dârz, parcă coborât din Neamul Șoimăreştilor.

Dincolo de lansarea celor două cărţi, Șoimaru a vorbit despre tragedia ostaşilor români căzuţi în bătălia de la Cotul Donului. Profesorul basarabean a fost acolo şi a plâns de neputinţă. De şaptezeci de ani nimeni nu se îngrijeşte de rămăşiţele eroilor români căzuţi la datorie, pentru ţară şi pentru graniţele ei.

Șoimaru a făcut mai multe intervenţii la politicieni, la oameni de cultură, ori oameni de decizie pentru a se realiza un Mausoleu, un monument pentru cei căzuţi acolo. Măcar o cruce, sau o troiţă maramureşeană de s-ar putea pune pentru început. O ţară care nu îşi respectă eroii intră încet în uitarea istoriei.

„Este o tragedie ce s-a întâmplat la Cotul Donului. În 70 de ani, nimeni, nici din România, nici din Moldova, nu a călcat pe acolo. Ar trebui măcar o cruce, nici o cruce nu este în locul în care sunt căzuţi 150 de mii de români. Nimeni nu se îngrijeşte de acest loc. Toate ţările care au ostaşi căzuţi în bătăliile de la Cotul Donului au venit şi s-au îngrijit de cei căzuţi. Au fost făcute cavouri au fost puse monumente de aducere aminte, cu numele celor căzuţi. Doar noi, doar România nu are pentru fraţii noştri ce au luptat pentru ţară. Nu este nici măcar o cruce, nici măcar o troiţă maramureşeană. Eu când am aflat despre asta, că nu există nimic acolo, atât de tare m-am aprins… Să treacă 70 de ani şi nimeni să nu îşi aducă aminte de cei căzuţi acolo, este groaznic! Ei au fost trimişi de statul român nu să se scalde în Volga, au fost trimişi să elibereze Basarabia, să menţină Basarabia în limitele României. O sută cinzeci de mii de ostaşi români au căzut acolo în moarte de erou, prăpădiţi sărmanii şi să nu aibă parte de un cimitir! Germania are parte de un Memorial nemaipomenit de frumos, ungurii la fel, italienii, slovacii cât au mai făcut parte din armata Ungariei. Și tragedia e şi mai mare. Armata Ungariei a avut 100 de mii de ostaşi ardeleni ce au căzut la Cotul Donului. Deci avem 250 de mii de ostaşi căzuţi acolo.”, a declarat Vasile Șoimaru.

Detalii despre Bătălia de la Cotul Donului și contextul istoric la acea vreme în cartea lui Vasile Șoimaru:

Cartea:

http://www.librarie.net/p/200138/Cotul-Donului-1942-eroism-jertfa-tradare-Vasile-Soimaru-Iosif-Niculescu

Alte informații despre Cotul Donului:

http://glasul.info/2015/03/23/cotul-donului-1942-inca-o-victorie-a-dusmanului-obtinuta-prin-tradare/

http://foaienationala.ro/consideratii-asupra-bataliei-de-la-cotul-donului-general-de-armata-petre-dumitrescu.html

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cotul-donului-dup-70-ani-emo-ie

http://www.revista22.ro/articol-2230_2.html 

http://www.gazetademaramures.ro/dezastrul-de-la-cotul-donului-13024

http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1145-Batalia-de-la-Stalingrad-decimarea-trupelor-romane-la-cotul-Donului

Advertisements

One thought on “Lansarea cartii Cotul Donului 1942, Vasile Soimaru – extrase de presa”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s